Distribuție: Alexandru Papadopol și Leonid Doni
Scris și regizat: Iulian Postelnicu
Jucat LIVE pe 1 Martie 2022
“Doi Motani” este o comedie despre intrigile care se desfășoară într-o instituție de teatru. La granița dintre umor și sarcasm, suntem martorii unui ciudat plan de răzbunare pus la cale de către un actor și un angajat al unui teatru din provincie.
Spectacolul “Doi Motani” a avut premiera pe 1 martie 2022 la Teatrul Apollo 111 din București. Este prima dată când am avut ocazia de a transmite live online premiera unei piese de teatru, astfel încât publicul din sală și cel de acasă să se bucure deopotrivă. Gazda evenimentului a fost Octavian Strunilă, care ne-a introdus în atmosfera relaxată a spectacolului și ne-a condus la cabine. Aici, i-am putut vedea pe Alexandru Papadopol și pe Leonid Doni repetând riguros textul și mărturisind că au emoții, așa cum este normal înainte de orice premieră.
Întrebat de Octavian Strunilă care este ideea acestui spectacol, regizorul Iulian Postelnicu a spus că “Doi Motani” s-a născut din nevoia și dorul de teatru, iar piesa a fost scrisă special pentru cei doi actori din distribuție. Textul este adaptat vremurilor noastre, așadar trebuie să vă avertizăm că există un limbaj destul de colorat în acest spectacol.
Vorbind despre avantajele teatrului independent, Strunilă remarcă faptul că piesa “Doi Motani” se adaptează ușor oricărui spațiu fiindcă are un decor minimalist și se joacă în doi actori, așadar poate fi pus în scenă oriunde, inclusiv în spații neconvenționale. Teatrul independent și teatrul online sunt vitale pentru comunitățile de români din străinătate, care adesea duc dorul unui spectacol în limba maternă.
Pe scena Teatrului Apollo este haos: scaune aruncate, mese întoarse, un mop și un furtun – aici se desfășoară întreaga acțiune. Într-o noapte furtunoasă, doi bărbați se întâlnesc în mare secret pentru a pune în aplicare un plan complex de răzbunare – asta în teorie. În practică, este vorba despre un teatru dintr-un orășel de provincie, un zvon, doi angajați speriați, iar despre plan mai bine nu mai spunem nimic.
Leonid Doni este “creierul” din spatele acestei operațiuni speciale. Personajul său are un comportament pasiv-agresiv, este furios pe cei care i-au greșit și dornic de răzbunare. Pe de altă parte, personajul interpretat de Alexandru Papadopol este într-o perfectă contradicție cu acesta: naiv, inocent, sincer și docil. Ba mai mult, chiar se consideră un om cu abilități paranormale, capacități bio-energetice și puteri telekinetice.
Discuțiile dintre cei doi sunt pe cât de amuzante, pe atât de absurde uneori. Treptat-treptat, asistăm la o întreagă telenovelă ce implică inimi frânte, trădare și minciuni. Totul se desfășoară într-o sală întunecată de teatru, unde personajul lui Doni are la un moment dat o cădere nervoasă în care subliniază rolul vital al teatrului.
Finalul piesei este foarte amuzant și total neașteptat, iar concluzia se referă la natura umană schimbătoare, în funcție de evenimentele care se desfășoară. După aplauzele publicului, protagoniștii și regizorul au mai stat de vorbă cu Octavian Strunilă și au citit mesajele primite de la spectatorii noștri online.
- “Super piesa și actori minunați! Mulțumim, aveam mare nevoie de un pic de umor!”
- “Un spectacol genial! Felicitări întregii echipe! Așteptăm și alte spectacole!”
- “Bun și bine jucat! Terapie curată în vremurile astea tensionate.”
- “E o bucurie să vezi actori talentați pe un text trăsnit și cu Strunilă pe post de mediator.”
Alexandru Papadopol a adăugat: “Mulțumim mult celor care ne-au urmărit online, ne-am simțit foarte bine. Acesta este un spectacol făcut între prieteni. Noi ne cunoaștem de foarte mulți ani cu toții și sperăm să se simtă acest lucru: suntem o echipă de prieteni care au făcut o comedie.”
Fiind primul spectacol, au existat câteva momente de improvizație din cauza unor calupuri de text care au fost intercalate. Astfel de momente creează magia unică a teatrului, spre deosebire de arta cinematografică. În teatru, greșeala se poate transforma într-o oportunitate de exprimare artistică și poate fi exploatată cu succes pe scenă.