Distribuție: Medeea Marinescu și Marius Manole
Regie: Radu Beligan
Asistent regie: Mădălina Ciupitu
Scenografie: Mădălina Marinescu
Light design: Roxana Docan
Jucat LIVE pe 10 septembrie 2021
Medeea Marinescu și Marius Manole au o chimie fantastică pe scenă, iar acest lucru este evident în spectacolul “Fă-mi loc!” atât pentru publicul din sală cât și pentru spectatorii care au urmărit piesa de teatru online pe platforma PiciordePlay.
“Fă-mi loc!” este un spectacol independent care se joacă de aproape 10 ani. Regia a fost semnată de maestrul Radu Beligan, care ne-a părăsit în anul 2016, la vârsta de 97 de ani. De-a lungul timpului, piesa s-a bucurat de un mare succes, fiind jucată chiar și pe scenele din Paris și Bruxelles. În 2021, a venit vremea ca iubitorii de teatru din provincie și din străinătate să se bucure de asemenea de acest spectacol absolut superb.
De această dată, “Fă-mi loc!” s-a jucat pe scena Teatrului Infinit, un teatru recent deschis în centrul Bucureștiului. Sala a fost plină, în condițiile de restricții impuse de pandemie, dar sute de spectatori au preferat să urmărească piesa de teatru live online de acasă.
“Fă-mi loc!” este povestea a doi tineri care se întâlnesc în ajunul Crăciunului în cușeta unui tren de noapte. Camilla (Medeea Marinescu) este o tânără singură, șarmantă, aventurieră, în timp ce Manuel (Marius Manole) este un bărbat serios, cu principii ferme și cu multe ticuri amuzante. Deși, aparent, cei doi nu au nimic în comun, această întâlnire le va răsturna întreaga existență.
Farmecul spectacolului este oferit de chimia dintre actorii principali, de replicile amuzante care stârnesc în mod inevitabil hohote de râs, dar și de povestea înduioșătoare despre greșelile tinereții. Naivitatea Camillei, dar și dezinvoltura de care dă dovadă îl fac pe Manuel să se ascundă sub masca timidității. Treptat, cei doi ajung să se destăinuie și să descopere că, deși sunt atât de diferiți, sunt atrași unul de celălalt. “N-ai idee cât sunt de neîndemânatică”, spune adesea personajul Medeei în timp ce îl pune pe Manuel în niște situații absolut comice.
Povestea din “Fă-mi loc!” devine și mai amuzantă pe măsură ce aflăm detalii picante din culise direct de la protagoniști. În realitate, rolurile se inversează. Medeea este actrița cu principii riguroase când vine vorba de teatru, în timp ce Marius preferă improvizația, glumele și adoră autoironia.
Cu câteva zile înainte de a difuza piesa de teatru live online pe platforma noastră, l-am întrebat pe Marius Manole ce amintiri îl leagă de acest spectacol și cum a început colaborarea cu Medeea Marinescu. Ne-a răspuns: “Joc spectacolul ăsta de 10 ani. Era primul spectacol pe care îl jucam în două personaje. Cu Medeea Marinescu cu care mai jucasem la Teatrul Național în “Burghezul gentilom”. Acolo ne-am și certat prima dată. Ea profesionistă, elegantă, riguroasă în scenă, eu mai “golanaș” pus pe improvizații. După aceea, ea m-a ales partener în “Fă-mi loc!”, m-am și mirat. În timp am ajuns să ne cunoaștem și să funcționăm bine pe scenă. Uneori de distrăm mai mult decât spectatorii. Au trecut 10 ani și încă ne jucăm. Pe 10 septembrie jucăm live online și spectacolul se poate vedea în toată lumea. S-au schimbat multe de la premieră, inclusiv faptul că ne urcăm mai greu în pat și obosim puțin mai repede.. dar ne bucurăm la fel de tare.”
În timpul spectacolului difuzat live online pe platforma noastră, am avut de-a face cu o situație comică ce implică decorul. Ușa de la compartiment s-a blocat, dar Medeea și Marius au reușit să improvizeze ca niște adevărați profesioniști. Rezultatul? Una dintre cele mai interesante reprezentații “Fă-mi loc!” de 10 ani încoace.
Spectatorii care au cumpărat bilete la teatru online au fost de acord cu noi și ne-au trimis o mulțime de mesaje frumoase:
- “Deși l-am urmărit online, m-am trezit aplaudând la fazele spumoase ale piesei!”
- “Aș putea să văd spectacolul la nesfârșit, fără a mă plictisi.”
- “Medi și Marius sunt doi actori mereu proaspeți, mereu altfel, mereu surprinzători.”
- “Va mulțumesc pentru un minunat spectacol. Mă bucur că v-am putut vedea chiar și după ce s-au terminat biletele în sală.”
- “Felicitări oamenilor din suportul tehnic, Piciordeplay.ro transmite cu o calitate foarte bună spectacolele.”
- “Adorabili! Candoare și duioșie. Nu-mi vine să cred cât am râs!”
- “Din Toronto v-ați văzut mai tineri și mai frumoși! Mulțumesc pentru un spectacol relaxant, care-mi umple sufletul de bucurie ori de câte ori îl văd.”
- “Ați reușit să ne binedispuneți după o săptămână grea! Am râs cu lacrimi! Mulțumim! Cu respect din Nordul Suediei.”
- “Spumos, amuzant și reconfortant!”
- “Un spectacol încântător. Aștept cu nerăbdare următoarele piese online. Vă mulțumesc pentru oportunitatea extraordinară de a vă urmări de la distanță, fizic, dar foarte aproape emoțional.”
Ne bucurăm că “ne-am făcut loc” în viața voastră și că am reușit să vă aducem zâmbetul pe buze. Teatrul va rămâne întotdeauna o formă de artă capabilă să schimbe destine și mentalități. În aceeași măsură, teatrul online ne oferă posibilitatea de a fi împreună într-o sală virtuală în care putem fi invadați cu ușurință de emoții profunde. Mai mult, ne putem amuza copios pe seama unor personaje atât de bine construite de niște actori remarcabili.