De: Joe Ortona
Cu: Sorin Cociș, Diana Roman, Șerban Gomoi, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Corina Dragomir
Regia: Vlad Massaci
Traducerea: Andrei Covaciu
Songurile: Cristina Juncu
Jucat LIVE pe 16 septembrie 2023
“Jaful” este un o piesă de teatru care, în anii 1960, rupea tabuuri, având curajul să vorbească deschis despre ipocrizia și corupția din societate. De la biserică la poliție și la întregul aparat de stat, nimeni nu scapă de critica acidă a dramaturgului britanic Joe Orton. Deși a fost scrisă acum 60 de ani, “Jaful” rămâne o piesă de teatru actuală.
Actorii de la Teatrul Nottara au reușit să adapteze scenariul la contextul autohton, datorită viziunii regizorale a lui Vlad Massaci, care spune: „Textul acesta este special pentru că e complet ireverențios cu absolut toate tabuurile. Dacă privești lumea în acest fel, atunci nimic nu te mai înspăimântă. De exemplu, moartea e ceva înspăimântător, iar piesa asta pur și simplu ia moartea peste picior.”
Spectacolul “Jaful” ne înfățișează o lume absurdă în care nu există personaje pozitive. O excelentă satiră la adresa bisericii, a ipocriziei sociale și a integrității poliției, “Jaful” ne propune o mulțime de situații bizare. Așadar, un coșciug tronează impunător în mijlocul scenei, iar în jurul acestuia se adună câteva personaje dornice să profite de evenimentul funebru.
Avem de-a face cu un polițist corupt (Șerban Gomoi), o asistentă medicală materialistă (Diana Roman), doi tineri hoți aflați la început de „carieră” (Vlad Bălan și Răzvan Bănică) și un proaspăt văduv (Sorin Cociș). Fiecare personaj își urmărește interesul, fie că vorbim despre bani, putere sau seducție, iar interacțiunea dintre ele este absolut savuroasă.
Farmecul spectacolului “Jaful” constă într-o asumare grațioasă a absurdului. Personajele noastre sunt conștiente că viața este absurdă și, atunci, mai bine e să nu încerci s-o ordonezi, ci, din contră, să încerci să ți-o asumi ca atare și să intri în jocul ei.
“Procesul prin care poliția elucidează un mister este el însuși un mister”, spune Inspectorul Truscott, un personaj malefic, dar ale cărui nuanțe comice te fac să-l îndrăgești imediat. Nu e nicio surpriză că, până la finalul spectacolului, ajungi să empatizezi cu aceste personaje negative, să le înțelegi motivațiile și aspirațiile. Până la urmă, regulile sunt făcute să fie încălcate, nu-i așa?
La finalul spectacolului, am primit mesaje de felicitare pe chatul PiciordePlay, unde am adunat iubitori de teatru din toată lumea:
- “Am râs și în seara asta. V-am reașteptat cu dor.”
- “Mulțumim pentru emoțiile pe care ni le-ați transmis până în Belgia.”
- “Felicitări de la Dej! Pentru mine a fost spectacolul cu numărul 25 pe platforma PiciordePlay. Un spectacol interesant, cu multe întorsături de situație. Așteptăm cu mult interes următoarele spectacole.”
- “A fost super, vă mulțumim mult de tot și vă salutăm cu drag din Danemarca.”
- “Vă scriu din Los Angeles și vă doresc succes tuturor!”
- “Vă mulțumim și vă așteptăm cu alte spectacole!”
De ce a rămas “Jaful” un spectacol de referință în teatrul mondial? Pentru că, datorită unui stil ironic și chiar excentric, Joe Orton este un deschizător de drumuri, aducând în discuție subiecte tabu precum moartea, religia și sexul, amuzând și șocând totodată publicul.