“Sonată de toamnă” este un spectacol sensibil ce abordează o mulțime de subiecte relevante: abandon, traumă, credință, suferință și incapacitatea de a iubi. O piesă de teatru pusă în scenă în premieră în România, la Teatrul Nottara, de către regizorul Alexandru Mâzgăreanu, “Sonată de toamnă” este un spectacol modern și extrem de ofertant. De la scenariu, joc actoricesc, coloană sonoră și scenografie, până la artificiile regizorale și profunzimea temelor abordate, acest spectacol este o bijuterie rară.

În anul 1978 se lansa filmul “Sonată de toamnă” scris și regizat de Ingmar Bergman. În rolul principal a jucat Ingrid Bergman, iar acest film este considerat „cântecul de lebădă” al celebrei actrițe care, la momentul când a filmat, suferea de cancer. Adaptarea unui film într-o piesă de teatru poate fi o reală provocare, însă, în acest caz, “Sonată de toamnă” se transformă într-un spectacol magnific de teatru, film și muzică. Toate ingredientele sunt atent dozate astfel încât efectele să creeze o avalanșă de emoții, într-un spațiu intim, în care personajele nu se tem să-și expună vulnerabilitatea.

După mulți ani, Charlotte (Victoria Cociaș), o pianistă aplaudată în toată lumea, își vizitează fiica la casa parohială unde locuiește alături de soțul ei, Viktor (Dan Bordeianu). Între Eva (Laura Vasiliu) și mama ei s-a așezat o tăcere îndelungată. Când Charlotte își vizitează fiica, fiecare poartă cu ea pierderi importante și, în cele câteva ore pe care le petrec împreună, ies la iveală adevăruri dureroase, niciodată rostite până atunci. Traumele copilăriei, dragostea frântă, suferințele mereu refulate, toate se rostogolesc cu violență și, într-o noapte, răbufnesc cu forța unui uragan ce mătură totul în cale.

“Mă interesează să explorez această zonă care cercetează traumele din copilărie, relația dintre părinte și copil, lucrurile acelea nespuse, care rămân acolo și te macină. Mi se pare că textul are și un interesant fior cehovian. M-am gândit că am distribuția potrivită pentru el și că ar fi un pariu câștigător și pentru teatru, și pentru actori, mai ales că nu s-a făcut niciodată în România.”, spune regizorul Alexandru Mâzgăreanu.

Se întâmplă adesea ca lipsa de iubire să dea naștere unor traume ce se transmit din generație în generație. În cea de-a doua parte a spectacolului “Sonată de toamnă”, Eva își descoperă forța interioară de a-i mărturisi mamei sale sentimentul de abandon experimentat în copilărie, suferința, dar și responsabilitatea morală pe care și-a asumat-o atunci când a decis să își îngrijească sora bolnavă. În timp ce Charlotte își căuta refugiul în muzică, Eva și-a găsit pacea interioară cu ajutorul credinței nestrămutate în Dumnezeu.

Suferința fiicei intimidate de propria mamă se traduce printr-o incapacitate de a primi iubire. Astfel, trauma transgenerațională împiedică oamenii să își descopere adevăratul potențial. “Sonată de toamnă” abordează acest subiect într-o manieră delicată, cu ajutorul unor actori extrem de talentați, iar coloana sonoră evocă perioada romantică demult apusă. 

Doamna Victoria Cociaș realizează un rol magnific, iar intervențiile la pian acordă veridicitate și carismă personajului său, Charlotte. Am mai avut ocazia să o admirăm pe doamna Cociaș și în spectacolul “Șase lecții de dans în șase săptămâni”, unde ne-a convins că este și o excelentă dansatoare. La finalul spectacolului, Victoria Cociaș ne-a mărturisit că fiecare personaj interpretat lasă urme în suflet, dar acestea nu fac decât să o îmbogățească spiritual, oferindu-i ocazia de a trăi viețile altora, preț de câteva ore.

Mesajele de felicitări și aplauzele au curs minute în șir după încheierea piesei, iar spectatorii noștri de teatru online au fost impresionați de întreaga desfășurare de forțe:

• “Salutări din New York! Mulțumim pentru piesele de teatru de calitate.”
• “Excepțional! Mulțumim mult! Incredibil de emotionant, de profund, de greu… Minunată experiență! Aplauze și îmbrățișări de la Toronto.”
• “Felicitări actorilor! Cred că trebuie să fie foarte greu să intri în pielea personajelor care trăiesc o astfel de experiență. Cum reușiți să lăsați în urmă personajul și să reveniți la propriul eu după o astfel de piesă?”
• “Aplauze! Excepțional! Se simte și prin cameră, de parcă suntem acolo.”
• “Felicitări pentru interpretare, emoția transmisă și mulțumiri pentru temele atinse, care ne lasă pe fiecare cu propriile motive de introspecție.”
• “Aplauze din toată inima! M-ați emoționat, am avut momente când am uitat să respir. Va mulțumesc pentru o seară extraordinară.”
• “Salutări de la Paris! Multă emoție și intensitate! Grozav!”
• “Vă felicit pentru că ați reușit să dați viață unor personaje în care ne regăsim….e atât de adevărat. Ați fost minunați și nu a fost deloc simplu. Pe display-ul laptopului vă vedem atât de aproape. Emoție pură!”
• “Minunat moment în care Victoria Victoria Cociaș spune că publicul este marea ei iubire… și gestul ei de a ne cuprinde pe toți într-o îmbrățișare.”
• “Greu de spus ceva după această piesă… Multe felicitări și aplauze tuturor! Mulțumesc mult. Sărbători frumoase! Mi-a plăcut mult de tot piesa. Interpretare minunată, actori talentați. Nici nu mă așteptam la mai puțin. Vă mulțumim că existați și ne faceți viața mai frumoasă.”

Nevoia permanentă de iubire și faptul că fiecare dintre noi rămâne copil indiferent de vârstă reprezintă principalele teme ale spectacolului “Sonată de toamnă”. Atmosfera intimă de familie este completată de muzica grandioasă semnată de Chopin, de proiecțiile video ce evocă scene dureroase și chiar de intervențiile personajelor secundare. Treptat, ajungem la concluzia că fiecare trăiește în propria versiune a realității, unde este nevoit să-și înfrunte demonii.

Toate personajele dispun de mecanisme unice de apărare, fiind incapabile să ofere și să primească iubirea necondiționată la care râvnesc. Prin urmare, au învățat să transforme nevoia sfâșietoare de iubire în devotament, fie că este se manifestă în artă sau în cadrul familiei. Devotamentul le permite personajelor noastre să alunge remușcările, să evite conflictele și să evadeze din cruda realitate în care li se amintește zilnic de fragilitatea vieții.