“Chiar dacă am fost în fața televizorului, mi s-a făcut pielea de găină, mi s-a tăiat respirația.”

Aseară am fost la teatru… pe piciordeplay, în streaming. Am văzut un spectacol de la Teatrul Nottara, “La doi pași de Mullingar” de John Patrick Shanley, scriitor, scenarist și regizor american de origine irlandeză. Laureat al premiilor Tony și Pulitzer, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat, John Patrick Shanley și-a dorit să scrie o piesă “despre ferma familiei și despre iubire”, a cărei acțiune se petrece în Irlanda, într-un orășel din Midland, cu nimic ieșit din comun. O poveste de familie și iubire, despre relația părinți-copii, plină de sinceritate, emoție, umor negru, ironie. Pe undeva, gândul m-a dus la Eugene O’Neill și a sa “patimă de sub ulmi”, la curgerea lentă a timpului, la locul unde nu se întâmplă nimic.

Un decor (semnat de Carmencita Brojboiu) auster, sărăcăcios, niște fâșii din plastic, negre, în fundal, în față, găleți care adună ploaia, o ploaie rece și care nu se mai oprește, propice unei stări de depresie și care îți pătrunde în oase. Jocul se prelungește pe lateralele scenei, loc de confesiune și mărturisiri, atât de aproape de tine, încât simți răsuflarea și tensiunea personajelor. În centru, Tony Reilly (Ion Haiduc) și vecina sa, Aioffe Muldoon (Victoria Cociaș) discută la o ceașcă de ceai, la gura sobei despre moarte și viață, întorși de la înmormântarea soțului lui Aioffe.

”M-am născut doar pentru a îngropa și a fi îngropată?”, pentru că cei doi se gândesc la moarte, la ce se va întâmpla după dispariția lor. Copiii, Anthony (Andi Vasluianu) și Rosemary (Cerasela Iosifescu), se alătură conversației care atinge cote maxime când se aduce în discuție tema unei bucăți de pământ pe care familia Muldoon a cumpărat-o de la familia Reilly, cu mult timp în urmă. Descoperim că între Anthony și Rosemary este o poveste de iubire ciudată, aspră, nemărturisită, zbuciumată, dar profundă. Au mocnit, au ars, au trăit cu speranțe deșarte, înrobiți de depresii, singurătate, crize, conflicte, prejudecăți, defecte, până când apare eliberarea și mărturisirea.

Regizorul Cristi Juncu știe să-și aleagă interpreții, să îi conducă în labirintul de sentimente, emoții, gesturi, mimică, mișcare sau frazare cu multă știință, din umbră, discret. “La doi pași de Mullingar” este un spectacol lecție de actorie, predate exemplar de cei patru interpreți. Chiar dacă am fost în fața televizorului, mi s-a făcut pielea de găină, mi s-a tăiat respirația.

Ion Haiduc este credibil în rolul arțăgosului irlandez, bolnav, dur cu fiul său pe care îl iubește și căruia îi reproșează că nu stă pe pământ și nu ia din duritatea lui, așadar nu merită să moștenească ferma. Actorul exprimă foarte subtil zbuciumul, lupta care se dă între dragostea pentru fiul său, neîncrederea în forța lui de a se descurca, iubirea pentru pământul familiei. O scenă emoționantă, bine dozată emoțional este cea de pe patul de moarte, când tatăl îi cere iertare fiului.

Victoria Cociaș, bătrâna care “are inima și plămânii praf și are nevoie de niște șolduri noi”, îndoliată, cu mersul greu, cu cadru, conferă personajului naturalețe, are un umor negru, emite judecăți bine temperate, o filozofie proprie.

Andi Vasluianu, dincolo de personajul său plin de îndoieli, depresii, stângăcii, neliniști, are un arsenal de gesturi, expresii faciale, mâini frânte, ticuri și grimase, pași mărunți, priviri pierdute în gol, replici tăiate care dau dimensiunea unui tip traumatizat de drame și coșmaruri, frustrări, secrete, vulnerabil, cu o poveste de iubire neîmpărtășită, alta nemărturisită.

Cerasela Iosifescu creează un personaj plin de forță, perseverent, pasional, plin de voință, iertător cu bărbatul iubit, vulnerabil în același timp, care și-a ținut iubirea ascunsă, mocnită, marcată de viața searbădă, de doliul din familie. Jucată între lacrimă și duioșie, banala Rosemary capătă în interpretarea Ceraselei Iosifescu valențe tragi-comice.

Scris de Raluca Tulbure, căreia îi mulțumim pentru cuvintele emoționante.

Dacă vrei să ne lași o recenzie, te invităm să scrii în pagina de arhivă.