“Oleanna„, de David Mamet, este unul dintre cele mai puternice și controversate texte ale dramaturgiei contemporane. De mai bine de trei decenii, această piesă continuă să stârnească dezbateri aprinse, să împartă spectatorii în tabere și să demonstreze că adevărul nu este întotdeauna atât de clar pe cât ne-am dori.

Montarea de la Teatrul de Artă București, semnată de regretatul Bogdan Budeș, aduce în prim-plan tocmai această ambiguitate care a făcut celebră piesa lui Mamet. Spectacolul disponibil pe platforma PiciordePlay are o valoare aparte: este ultima reprezentație jucată la Teatrul de Artă București, păstrând astfel nu doar forța unui text excepțional, ci și emoția unei întâlniri irepetabile dintre actori și public.

Mai mult decât atât, această producție face parte dintr-o selecție specială dedicată creației lui Bogdan Budeș, un regizor care a lăsat în urmă spectacole memorabile și care s-a stins din viață mult prea devreme, în august 2024, la doar 52 de ani. „Oleanna” rămâne una dintre montările care ilustrează cel mai bine interesul său pentru adevărul subiectiv și pentru întrebările incomode pe care teatrul le adresează spectatorului.

Povestea începe cu o întâlnire aparent banală: profesorul universitar John (Lucian Pavel) primește în biroul său vizita lui Carol (Cristiana Luca), una dintre studentele sale. Tânăra îi mărturisește că nu înțelege materia și că se simte copleșită de cerințele facultății. Profesorul încearcă să o ajute, adoptând un ton prietenos și protector, convins că sinceritatea și apropierea vor rezolva situația. Numai că, în universul lui David Mamet, nimic nu este atât de simplu.

Fiecare replică schimbă subtil raportul de putere dintre cele două personaje. Gesturile capătă alte sensuri, cuvintele sunt reinterpretate, iar ceea ce părea o discuție banală se transformă într-o confruntare în care acuzațiile de hărțuire, diferențele de statut și imposibilitatea unei comunicări autentice împing conflictul spre un deznodământ tulburător.

Forța piesei stă tocmai în faptul că David Mamet refuză să ofere verdicte. Nu spune cine are dreptate și nici nu încearcă să transforme unul dintre personaje în erou, iar pe celălalt în antagonist. Spectatorul este obligat să-și revizuiască permanent propriile concluzii. Ceea ce părea evident într-o scenă devine discutabil în următoarea, iar certitudinile se destramă una câte una.

Din acest motiv, „Oleanna” este considerată una dintre cele mai controversate piese de teatru contemporane. De la premiera din 1992, spectacolul a împărțit publicul în două tabere: unii au văzut în el o critică a abuzului de putere din mediul universitar, alții o reflecție asupra manipulării, a limbajului și a pericolului judecăților pripite. Ambiguitatea textului a alimentat sute de interpretări și a transformat piesa într-un reper al dramaturgiei moderne.

Contextul în care a fost scrisă explică, în mare parte, impactul său. La începutul anilor ’90, universitățile americane erau scena unor dezbateri intense despre hărțuirea sexuală, corectitudinea politică și raporturile de putere dintre profesori și studenți. Mamet a surprins tensiunile acelui moment fără să ofere soluții și fără să indice vinovați, iar tocmai această alegere face ca textul să fie la fel de actual și astăzi.

Există însă un detaliu mai puțin cunoscut care spune multe despre universul piesei. Titlul „Oleanna” nu este numele vreunui personaj, ci face trimitere la o colonie utopică fondată în Pennsylvania, în secolul al XIX-lea, de muzicianul norvegian Ole Bull. Comunitatea promitea o viață ideală și prosperă, însă proiectul a eșuat, iar numele „Oleanna” a rămas simbolul unui vis care se destramă atunci când se întâlnește cu realitatea.

În piesa lui Mamet, această referință capătă o semnificație profundă: idealul unei relații bazate pe dialog, respect și încredere se prăbușește treptat. Cuvintele nu mai clarifică, ci complică. Intențiile sunt reinterpretate, iar fiecare începe să construiască propria versiune a adevărului. Astfel, „Oleanna” devine metafora unei lumi în care promisiunea unei relații echilibrate și a unui adevăr comun se dovedește imposibil de atins.

Bogdan Budeș a înțeles foarte bine această idee și a făcut din ea punctul central al montării sale. Spectacolul ridică întrebarea: „Există oare un adevăr absolut al unei situații?” și amintește că orice poveste are două versiuni. Nu întâmplător, spectatorul este pus în situația inconfortabilă de a-și schimba poziția de mai multe ori pe parcursul reprezentației.

Dincolo de conflictul dintre profesor și studentă, „Oleanna” vorbește despre fragilitatea comunicării, despre autoritate și responsabilitate, despre felul în care limbajul poate construi sau distruge relații. În același timp, pune sub semnul întrebării și sistemul educațional, sugerând că adevărata cunoaștere nu înseamnă memorarea unor răspunsuri, ci curajul de a pune întrebările potrivite. Cât din ceea ce suntem poate fi măsurat printr-un examen? Poate că cele mai grele note nu sunt cele din catalog, ci notele pe care ni le acordăm singuri.

Nici măcar istoria montărilor piesei nu este lipsită de controverse. Pentru producția de la New York din 1992, David Mamet a rescris scena finală. Un an mai târziu, la premiera londoneză, regizorul Harold Pinter a ales să revină la versiunea originală, considerând-o mai puternică și mai tulburătoare. Este încă o dovadă că „Oleanna” continuă să provoace interpretări diferite chiar și în rândul celor care o montează.

Puține spectacole reușesc să transforme spectatorul într-un participant activ la poveste, însă „Oleanna” este unul dintre ele. Nu îți spune ce să crezi și nu oferă confortul unei concluzii definitive. Te provoacă să asculți, să observi, să te îndoiești și să îți pui propriile convingeri sub semnul întrebării. La final, când cortina coboară, întrebarea cea mai importantă rămâne: tu de partea cui vei fi?